O chestie numita “blog”

Era cald. M-am asezat in ultima banca din clasa. Toata lumea era atenta la profesorul ce facea desene indescifrabile pe tabla. Scanam cu ochii sala ca sa vad pe cine recunosc sau cine mi-ar placea din multitudinea de chipuri ravasite de timp. Dupa vreo jumatate de ceas am observat ca era in fatza mea. O fata satenta, cu ochii pierduti, facea acelasi lucru ca si mine, sapa in negura. Peste cateva momente inima a inceput sa imi bata cu putere, am simtit cum sangele mi se urca in obraji si palmele transpirate. Nu mai aveam control asupra pixului din mana si am inceput sa ma intreb ce se intampla. O voce mi-a zis usor: “Ea e!”. Cine? Cine era ea? Am inceput sa ma holbez la saraca fata, evitand contactul vizual. O stiam de undeva, am mai vazut-o undeva. Ah…sa fie ea? Nu are cum… a trecut atata timp, si in plus… e orasul meu, nu al ei. Am vrut sa ma asigur si m-am apropiat de ea; i-am adulmecat parul, am studiat linile corpului, am analizat fiecare particica ce se putea zari de unde stateam eu. Clar…ea e. Of, de cand nu am mai simtit-o asa de aproape, de cand nu am mai vazut-o cum o vad acum? Ce vremuri, ce copilarie, ce iubire!

Inima nu imi mai bate. Nu mai are de ce pentru ca stiu ca inima ei bate de doua ori mai repede. Tot nesigur de ea, o ating usor pe umar si o intreb: “Scuza-ma, pana la cat tine cursul?”. Imi zambeste usor si imi spune: “Trebuie sa se termine”. Ii multumesc si se intoarce la banca. Nu..nu vreau sa se termine, de ce sa se termine, parca abia a inceput. De ce tot timpul cand ceva frumos se intampla, in urma frumosului sa vina galopand in viteza nenorocirea? De ce inceputul este sinonim cu frumosul, iar sfarsitul cu suferinta? Chiar asa trebuie sa fie tot timpul?

Transpirand in agonia mea, urmaresc secundele cum se scurg incet din ceas, alunecand pe cifrele arabe si ajungand pe tabla.

- Radu…Radu…trezeste-te!

Ma uit bezmetic la colegul meu de banca si il intreb cat e ceasul.

- E 12 fix, hai ca trebuie sa plecam.

Ramas mahmur de la vis, incep si caut cu privirea prin sala pe ea. Nu e…

Inca un vis neimplinit.

Uncategorized