O chestie numita “blog”

Am fost asta vara la sora mea in Cogealac, langa Constanta si m-am gandit ca aici am facut primele mele poze cu Canon 400d pe care le-am postat pe flickr. Ce vremuri…cand eram mic copil si trageam cadre fara sa stiu aproape deloc nimic despre aparate foto, distante focale, apertura sau alte chestii interesante. Nu ma gandeam ca o sa ajung sa imi placa atat de mult fotografia si nici nu ma gandeam ca o sa ma descurc asa de bine :)).

Ideea e ca m-am hotarat sa am o sedinta pe aceste meleaguri, asa ca mi-am luat rucsacul, mi-am luat standul pentru blitz si nepoata si am zis sa mergem sa ne inveselim ochii cu niste fotografii. Ce mi-a placut si a ramas la fel de cand ma stiu e ca aici curtile nu prea au gardul din spate si toate se duc spre o apa (derea) care curge prin spatele curtilor. E fain ca desi lumea asta e plina de tehnologie si chestii artificiale, acolo inca  e plin de verdeata, animale care pasc dar si…gunoaie (stiu ca astea sunt artificiale :P). Oricum, ce am facut, am facut si imi pare bine. Mai jos puteti vedea fotografii cu nepoata mea (baieti aveti grija ca va rup picioarele daca va dati la ea fara sa vorbiti cu mine prima oara).

Am folosit Canon 400d + Tamron 17-50/2.8 + Canon 50mm/1.8 si ca lumina soarele(desi nu imi placea)+Canon 430EX declansat prin Flash Wave 2.

Mai jos aveti poze ca sa vedeti cum ne-am descurcat printre crengi si buruieni. A fost fun, chiar daca m-am trezit cu 3 ghimpi infipti pe pantaloni.

Pose Canon, Canon 400D, familie, Flash Wave 2, foto, laura, photography, soare, vara

Mai tii minte cand stateai singur(a) in camera ta si te gandeai la melodia care iti canta in casti, la fiecare cuvintel, la fiecare rasuflare, la fiecare nota minora sau chitara electrica? Credeai ca nu ai cum sa simti mai mult muzica decat in acele momente, ca nimeni nu mai intelege muzica la fel ca tine, ca stii ce a vrut sa transmita compozitorul… Mai tii minte serile de toamna cand simteai cum vine iarna si vedeai cum vantul rascoleste frunzele la fel cum iti rascoleste tie gandurile? Te apropiai de o mica moarte a naturii si poate si a sufletului tau, doar pentru a se renaste totul mai frumos, mai verde si mai proaspat ca oricand. Momentele acelea pareau unice si plus ca la asta intervenea si faptul ca erai sau esti adolescent, ceea ce facea ca alti zeci si sute de hormoni sa iti pocneasca in minte.

Era frumos, dar eu cred ca e mai frumos dupa ce inveti sa te bucuri de singuratatea ta, sa nu mai te simti aproape de intuneric atunci cand te supara cineva sau cand afara doar norii iti zambesc urat. Si apoi numai dupa ce inveti sa fii fericit singur vei reusi sa fii fericit cu cineva. Nu ai cum sa stai cu cineva si sa iti fie bine daca tot timpu cauzi scuze sa fii posomorat. Pe langa faptu ca nu iti faci bine tie, mai deprimi si pe cea (cel) de langa tine. Apoi te intrebi de ce te-a parasit sau de ce a fugit de ii sfaraiau calcaiele cand ai zis tu ca te desparti de ea :). Nu ingreuna oamenii din jurul tau si in special persoana speciala care sta langa tine pentru ca nimanui nu ii place plumbul si mai ales plumbul depus pe genele pline de lacrimi. Bucura-te si tu putin ca totul pare mai frumos cand faci asta!

Eu chiar daca as incerca sa fiu nefericit nu as reusi pentru ca am gasit o fiinta  foarte speciala. Nu am cum sa stau langa ea si sa nu zambesc de fericire, nu am cum sa nu ma bucur tot timpul ca Dumnezeu mi-a scos-o in calea mea. E dorinta mea din clasa a 5-a cand visam sa zburd cu cineva pe plaja si sa ma uit la apusul de soare. E cea care mi-am imaginat ca ma voi uita cu ea la stele, ca voi numara firele de nisip si razele de soare.

Te iubesc, Adina!

Mai jos sunt fotografii cu prima sedinta cu scumpa mea si cu locul unde ne-am imprietenit.

Pose, Thoughts Adina, dragoste, foto, instelata, iubire, love, photo, photography, Pose, seara, shooting