Din jurnalul unui prieten imaginar
M-am trezit azi dimineata alunecand printre maini si picioare. Nu stiam ce e cu mine, nu stiam ce se intamplase noaptea trecuta, nu stiam daca totusi sunt singur sau sunt inconjurat de oameni. Pun mana pe telefon si il sun pe un prieten sa il intreb poate stie ceva de mine, de noaptea trecuta, de orice m-ar putea ajuta sa imi aduc aminte.
-Alo?! Frate, sunt eu. Am trecut azi noapte pe la tine? Stii ceva, ca eu nu imi mai aduc aminte?
-Azi noapte? Chiar ai uitat? Cum ai putea sa uiti?
-Zi-mi odata ce s-a intamplat ca nu stiu nimic, urlu eu la telefon incercand sa imi aduc aminte cu toate puterile care le mai aveam, ce ar fi putut sa se intample atat de grav sau important incat sa se mire ca nu imi aduc aminte.
-Mi-ai zis ca nu iti mai place viata ta, mi-ai spus ca vei renunta la tot si vei incepe sa traiesti viata ce ti-a mai ramas. M-ai pus sa promit ca nu te voi lasa sa iti continui viata asa cum e ea acum. Te uitai cu niste ochi rosii, plini de teama si disperare ca si cum maine ai fi putut muri.
-Si totusi iata-ma aici, cu aceleasi ganduri, aceleasi intentii care le aveam si zilele trecute. Dar acum chiar nu am niciun chef sa incep o noua viata. Mi-e asa bine aici, m-am obisnuit, nu trebuie sa ma strofoc prea mult ca viata mea sa curga in continuare. Nu intelegi ca totul este ca o clepsidra, tot se va termina candva.
-Cred ca cel care nu intelege esti tu. Aseara cand imi vorbeai de inceputul vietii tale noi, cand tot imi palavrageai despre un scop, o idee de final, ceva mai mare decat propria persoana, m-ai facut sa ma uit bine la viata mea si sa ma intreb: chiar asa vreau sa fiu pentru restul zilelor mele? Si raspunsul era tot la mine: NU, nu vreau sa fiu asa in continuare. De ce sa traiesc ca si cum n-as trai? De ce sa continui sa fiu intr-o stare de veghe, o amortire aproape totala? Chiar pentru asta suntem pusi pe pamant? Sa transformam oxigenul in dioxid de carbon? Nu e ceva mai plin de..importanta la care trebuie sa participam?
-Nu stiu, dar cred ca daca am fi aici doar pentru a manca, bea si inmulti, de mult ar fi fost o sinucidere in masa. Din 6 miliarde probabil ar mai fi ramas 1 miliard de oameni lasi. Si totusi, nu cred ca atatea miliarde se insala iubindu-si propria persoana sau fiind doar lasi. Cred ca e ceva mai mult la toate aceste 7-8 decade care le avem aici. Crezi ca exista vreo sansa sa existe Dumnezeu?
-Ai dreptate, frate….cred ca ar putea sa existe pentru ca altfel nu mi-as explica multe lucruri. Nu avem cum sa fim o intamplare. Totul are un scop si chiar daca nu ar fi asa eu tot asa mi-as trai viata. De ce sa cutreier viata ca un naufragiat pe pamant, cand pot sa ma rog, sa iubesc din toata inima, sa iert, sa imbratisez, sa alerg si sa vad cu ochii trupului si ai mintii.
Amandoi am ajuns la aceeasi concluzie. Nimic nu e intamplator… desi sunt dimineti cand ma trezesc fara sa stiu care e scopul meu, pana la urma trebuie sa imi dau seama ca nu sunt singur si in special ca am un scop.
Recent Comments